Povestea noastra

       Nu stiu daca exista dragoste la prima vedere, daca noi credem in asa ceva sau daca ni s-a intamplat, dar cert este ca noi ne-am cunoscut cu totul intamplator intr-o noapte frumoasa de August si ceva s-a legat. Eu m-am indragostit de cel mai inalt baiat dintr-un grup destul de mare de prieteni, care avea la mana cel mai mare ceas pe care il vazusem vreodata; iar el s-a indragostit de o bruneta pe care nu stia cum o cheama, dar care absolut curios pentru el ii acorda mai multa atentia decat putea el sa se astepte.   

      Nu mai stiu despre ce am vorbit - sarbatoream ziua de nastere a unui prieten comun (ulterior devenit comun), dar stiu ca F. vorbea foarte mult, era foarte nostim si nu facea eforturi sa impresioneze. Asta iubesc si acum la el enorm - nu face niciodata eforturi sa fie altfel decat e el defapt si asta tocmai pentru ca nu are de ce - asa cum e el nu ai cum sa nu-l indragesti si sa nu vezi ca are un suflet de copil mare si bun

 Am incercat sa ne cunoastem si sa legam o relatie de prietenie la inceput. Mai bine zis - sa ne evaluam reciproc o perioada - asa ca am iesit la cafele, am schimbat mesaje si ne-am vazut destul de rar. Eu am plecat din tara cam doua saptamani si chiar eram curioasa daca va da semne de viata. Mi-aduc si acum aminte cand eram in fata domului din Milano si am primit un sms de la F. care ma ruga "daca vreau" sa il caut cand ma intorc pentru ca "ar vrea sa ne vedem". Nu stiu daca este o intamplare ca toate momentele importante din viata noastra sunt surprinse in fotografii, dar cert este ca avem marturii fotografice reale si exacte, si cred ca suntem foarte norocosi pentru asta, in felul asta putand impartasi cu Ana si cu cei dragi nostri - cele mai frumoase momente din viata noastra. Iata si momentul sms-ului de care va spuneam:

    Cinci ani mai tarziu am ales sa ne casatorim chiar in data in care ne-am cunoscut...dar voi reveni cu detalii....

    Au urmat apoi ani de liniste si de fericire in care nu ne-am gandit foarte mult, dar la un moment dat am ales sa facem marele pas, pentru ca era natural si pentru ca am simtit ca viitorul nostru este "impreuna". Nu vreau sa vorbesc foarte mult despre fericirea noastra, odata pentru ca ea se simte in doi si e greu de explicat individual, odata pentru ca nu cred ca oamenii care sunt fericiti si care iubesc simt nevoia sa strige asta in gura mare si sa faca balci din ceea ce traiesc - este suficient sa ai inima plina in orice moment din viata (si mai ales atunci cand nu toate iti merg bine) si natural este sa nu-ti pese de ce cred altii si inca o data, pentru ca sunt sigura ca fata noastra va simti aceasta fericire pe pielea ei, prin ceea ce dorim sa ii transmitem si prin tot ceea ce o va inconjura.

   4 noiembrie 2012 - era ziua mea, si F. si a dorit sa plecam in vacanta la Barcelona. Facusem deja multe vacante impreuna, dar pentru prima data familia ne-a insotit la aeroport, ne-a facut poze la plecare si ne urau atatea de parca ne-am fi mutat din tara. Ziua mea a fost celebrata in familie  - cum altfel decat cu cantece si poezii - asa cum numai bunicul Anei stie sa compuna si sa interpreteze - si peste tot era o nostalgie si o fericire "ciudata". F. nu mi-a lasat niciun moment impresia unui "complot"; el era foarte natural, ca de obicei si foarte dornic de vacanta.

    Pentru ca eu mai fusesem in Barcelona si el nu, imi doream sa mergem putin pe Rambla, pentru ca ajunsesem dupa-amiaza, se insera si nu mai erau foarte multe de facut. Spre surprinderea mea, F. era dintr-o data foarte hotarit ca vom ramane in zona Placa Espana. A hotarit singur ca trebuie sa mancam ceva prin zona si apoi sa zabovim pe langa fantani. Nu intelegeam de ce atata incapatanare, cand hotelul nostru era chiar acolo si puteam face asta oricand - eu vroiam cu tot din-adinsul sa profitam de cele cateva ore ramase din zi. Am mancat la unul din restaurantele de pe acoperisul mallului Arena ( o cina excelenta) si am mers sa ne plimbam pe scarile Palau National - pentru ca asa hotarise F. si n-a fost chip sa-l razagandesc(unde pui ca riscam si o cearta chiar la inceperea vacantei noastre). Chiar era o atmosfera foarte placuta, luminile ambientale inspirau liniste, aerul de noiembrie era curat si nu prea rece, nu erau multi turisti(si asta ii facea sa para si mai dubiosi pe putinii care erau pe acolo)...dar sa ne oprim putin...parca nu pe banca...si parca nu aici cu fatza la palat...si parca asta cu bicicleta are fatza de ciorditor...hai sa stam putin pe scari...F. radea si incepuse un discurs nestudiat, in timp ce se cauta frenetic intr-un buzunar de la piept de unde nu reusea sa scoata nimic.
               Am simtit in sfarsit ce se intampla, ne-a bufnit rasul pe amandoi si i-am zis "Cred ca trebuie sa ma intrebi ceva mai exact, ca sa pot sa iti raspund!!" Si printre hohote de ras a venit si intrebarea "Vrei sa fii sotia mea?" si cutiuta a iesit din buzunarul ala rupt si am primit cel mai frumos inel din viata mea si au urmat apoi lacrimi de fericire, si mai mult ras si si mai multe emotii. Imi doresc ca toata viata noastra sa fie plina de hohote spontane, nici nu mi-as dori vreodata sa devenim prea seriosi si sa uitam ce inseamna sa ne distram in doi - asa cum ne distram noi cel mai bine si nu ne plictisim niciodata. Sper sa nu te plictisesc niciodata si sper sa ma faci mereu la fel de fericita doar pentru ca "asa suntem noi".

             Am inceput sa ne gandim si sa visam despre cum va fi nunta noastra.  Am stabilit ca nu ne dorim nimic traditional, ca nu vom face rabat de la ceea ce ne dorim, dar ca nu vom face excese.
      Prima ideea care ne-a venit in cap a fost aceea ca trebuie sa fie retro, elegant si cat se poate de simplu. Mie mi-a venit ideea sa ne facem invitatii de nunta personalizate. Cu ajutorul lui Simi, am facut o sedinta foto din care am ales o fotografie pe care am prelucrat-o in stilul afiselor de film  retro. Asa am inceput noi sa spunem "povestea noastra", pe care atat de repede am ajuns sa o putem spune copiiilor nostri si sa o impartasim cu oricine vrea sa o cunoasca.

        A fost un an plin de pregatiri, dar in care toate lucrurile s-au asezat la locul lor atat de natural -  parca totul a  venit de la sine, parca ne-au iesit in cale oameni exceptionali care ne-au ajutat sa ne implinim visele - in asa fel incat desi ne-am organizat singuri nunta - parca n-a fost nevoie sa ne stresam sau sa muncim prea tare.

       Pana la momentul nuntii insa - a avut loc cununia civila. Asa cum aminteam - cununia a avut loc pe data pe care ne-am cunoscut -  23 August si imediat dupa ziua de nastere a lui Florin. Fiind foarte prinsi cu pregatirile de nunta, in privinta cununiei am fost foarte relaxati. A fost un moment emotionant pentru noi, dar nu coplesitor, in care ne-am distrat ca de obicei alaturi de prietenii nostri si familie, am savurat fiecare moment si ne-am bucurat cu zambete de la o ureche la alta si printre zambetele celor dragi. Am sarbatorit la Terasa White, locatia unui prieten, care pe langa un ambient superb de vara, semnifica un loc in care petrecusem multe momente frumoase si sarbatorisem multe evenimente, astfel incat ne-a ramas o amintire si mai draga si multumim lui Stefan pentru asta.

       Datorita unui cadou fabulos, prima noapte in familie ne-am petrecut-o la un hotel si s.p.a. minunat din Bucuresti, unde ne-am rasfatat cu mic dejun in camera, masaje de cuplu, hidromasaje, inot, sauna si dusuri termice. Ne-am bucurat mai ales unul de celalalt si ne-am incarcat bateriile pentru nunta care se apropia. Ne-am bucurat de inceputul vietii in familie si ne intrebam oare cum va schimba 'contractul' viata noastra. In tot acest an putem spune ca nimic nu s-a schimbat, ci dimpotriva, suntem poate mai fericiti, cu atat mai mult cu cat asteptam fetita.  Ce emotie si bucurie mai are sa avem decat faptul ca vom sarbatori in 3?!

      Spuneam mai devreme ca lucrurile s-au aseat foarte natural in privinta nuntii noastre si o sa detaliez putin, pentru ca fiecare pas pe care l-am facut este pentru noi o amintire draga, fiecare moment il rememoram cu placere si fiecare persoana ce ne-a iesit in cale s-a legat de sufletul nostru definitiv. Am cunoascut in Barcelona o familie ce calatorea tot cu agentia noastra si ei sunt cei care ne-au recomandat hotelul Ramada Nord - a fost prima locatie pe care am vazut-o, de care Florin s-a indragostit instantaneu si cu toate ca am vazut cam tot ce se poate vedea in Bucuresti - nimic nu parea la fel, nu avea aceiasi energie. Si daca el a simtit din prima secunda faptul ca acela este locul nostru si acolo trebuie sa se desfasoare nunta, sigur ca acolo a avut loc - o alegere exceptionala!

                            Alegerea bisericii unde a avut loc cununia a fost la fel de naturala - Biserica Icoanei. Fusesem de multe ori acolo - fie la nuntile, fie la botezurile celor dragi din familie, si mereu ni s-a parut un loc incarcat de emotie, de spiritualitate, desi intim si familial. A fost o slujba mai emotionanta decat credeam noi ca va fi, in care am simtit apropierea de cele Sfinte si care cred ca ne-a apropiat sufletele si pe alte frecvente decat pe cele pe care le simtisem pana atunci. Mi-e foarte draga o fotografie cu nepotica noastra, care acum mi se pare aproape ca un semn, tinand cont ca o asteptam pe Ana cu atata dragoste.

   

                        Petrecerea care a urmat si pentru care ne-am pregatit cu atat de mult timp in urma a fost extrem de placuta. Spun petrecere, pentru ca noi nu ne-am dorit o nunta propriu-zisa, nu am respectat traditii (cu exceptia aruncarii buchetului) si ne-am dorit sa avem o atmosfera destinsa, in care sa ne relaxam, sa cantam si sa dansam cu prietenii nostri si cu familia - si ne-a iesit asa cum ne-am propus.
                    In detaliile organizarii nuntii m-am implicat de la inceput. M-am implicat in realizarea invitatiei, a meniurilor si a numerelor de masa in care am mers pe ideea filmelor vechi si romantice cu care simteam ca "Povestea Noastra" rezoneaza. Florile au fost exact cum mi-am dorit, muzica a fost excelenta, tortul absolut delicios, mancare si servirea de nota 10 - si asta datorita unor oameni minunati care ne-au iesit in cale si ne-au ajutat sa orchestram intregul eveniment.

              La un an de la nunta putem spune cu mana pe inima ca n-am schimba nimic, ca ne-am simtit minunat, ca nu regretam nici o secunda faptul ca n-am facut rabat de la nimic din ce ne-am dorit si multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi, care s-au bucurat de eveniment si pentru fericirea noastra.

                    Pentru luna de miere ne-am dorit o locatie exotica. Din pacate, pentru luna Octombire nu erau foarte multe destinatii posibile, asa ca am decis sa plecam in Africa -Tanzania-Zanzibar. A fost minunat - ne-am relaxat, ne-am bucurat de plajele cu nisip alb si fin ca faina, am socializat cu Maasai de pe plaja, am facut snorkeling, ne-am jucat cu testoasele din Prison Island, am incercat mancaruri delicioase si fructe minunate. Ne-am intoarce oricand, cu cel mai mare drag.

                           Dupa ce ne-am casatorit am inceput sa ne dorim un copil. Simteam ca e momentul ca viata noastra sa se implineasca si simteam in sfarsit  ca suntem pregatiti si ca ne dorim asta. Nu stiam cand se va intampla sau cat va dura pana sa fim binecuvantati - dar stiam ca ne dorim....si...n-a durat mult.

Florin a fost cel care mi-a spus intr-o seara in care nu ma simteam prea bine, ca el crede ca asteptam un copil. L-am trimis la farmacie si testul barza a iesit pozitiv. A fost un moment extrem de emotionant si nu stiam daca sa cred sau nu. Cel mai tare imi era teama sa ma bucur, ca sa nu fiu dezamagita. Si cine mai ia teste "Barza"? Clar ne trebuia unul "scump", asa ca a doua zi dimineata a trebuit sa cumpere cel mai scump test de sarcina din farmacie. Din nou pozitiv. Yeeeeeeey!! A doua zi a sunat la cabinet, la dr ginecolog la care mergeam in acea perioada si era foarte greu sa obtin o programare. Mi-au explicat ca pentru a fi confirmata o sarcina care ar fi avut in acel moment doar 2 saptamani, este necesar un test de sange. Am mers chiar in acea zi la Regina Maria si am facut analiza. Cred ca a durat cam doua zile pana am avut rezultatele  -  DA, eram insarcinata!
Si la fel de miraculos, Florin a stiut ca va fi fetita si a refuzat sa cautam macar un nume de baiat..pentru orice eventualitate. 

      Am inceput sa fiu foarte preocupata despre ce am de facut. Nu am spus decat Avei despre testele de sarcina si am asteptat sa vad un doctor. Apoi lucrurile au evoluat asa cum povesteam in sectiunea alaturata. In primele 3 luni de sarcina am facut foarte putin efort si am protejat sarcina cat mai mult. 

Familiei noastre i-am spus de Craciun ca asteptam un copil si fericirea a fost majora. Nasilor le-am spus cand impodobeam bradul de Craciun pentru ca ne-am dorit sa stie printre primii si aveam si nevoie de sfaturi.
   Am avut o sarcina superba. M-am bucurat de fiecare moment si fiecare luna a devenit o amintire extrem de pretioasa. Ma bucuram sa o simt pe Ana miscand si dragostea pentru ea mi-a adus o liniste sufleteasca si o impacare pe care nu am simtit-o nicicand. M-am schimbat in launtrul meu si sunt mandra de asta. Am invatat sa am rabdare, sa iubesc total si infinit, am invatat sa nu ma mai preocup de nimicuri si sa nu-mi mai pese de nimeni si nimic ce nu merita. In acelasi timp am invatat sa ma pretuiesc mai mult, sa am mai multa grija, sa fac ceea ce "trebuie" indiferent de situatie. E minunat sa fii MAMA!

    Si din Noiembrie 2013 viata noastra a devenit un vis frumos pentru care multumim Cerului in fiecare zi si din care nu vreau sa ma mai trezesc vreodata. Ana e cel mai frumos vis al meu si cea mai iubita realitate, e ingerul nostru, e Iubire, e fericire e TOT.
..va urma....