Prima data am simtit-o pe Ana miscandu-se cam pe la 18 de saptamani. La inceput foarte timid - ca niste bule de apa minerala (probabil se juca cu baloane de sapun) - si apoi din ce in ce mai ferm. Cred ca este una dintre cele mai frumoase senzatii pe care le-am trait. Stiu ca de afara se vede ciudat, poate parea dureros - dar este o senzatie extraordinara. Chiar ma gandesc cum va fi cand ea nu va mai fi acolo?!
Acum simt ca avem o legatura speciala si vreau sa-i multumesc pentru faptul ca de cate ori dorm - doarme si ea, deci e de acord cu programul meu si il respecta. De multe ori, daca ma trezesc prea devreme dimineata, stau nemiscata, ca sa nu simta nimic si sa nu se trezeasca. Nu cred ca o pacalesc, ci doar ca e de acord ca ar trebui sa mai dormim putin.
Am senzatia ca are aripi din care falfaie din cand in cand. Ingerasul meu are aripi ce nu se vad la ecografie, dar cu care ma atentioneaza despre adevarata ei natura si cred ca de-acum incolo nu va fi doar misiunea noastra de parinti sa o protejam, ci vom avea ingerul nostru pazitor langa noi.